miercuri, 30 aprilie 2014

Câinele cel mai bun prieten al omului, spaima sportivilor

Problema câinilor este una mereu actuală. Din păcate se întâmplă mereu să avem de-a face cu astfel de situații în care ne confruntăm cu unul sau cu o haită de câini, când ieșim în natură.
Am să descriu experiența mea de până acuma pe această temă și concluziile la care am ajuns eu, fără a avea pretenția de a fi un adevăr general valabil.
În primul rând cred că România este un caz aparte, pentru că în țările civilizate nu există câini fără stăpân și sigur nu există haite.
Mai mult de cât atât, pe lângă haitele de câini vagabonzi din orașe și parcuri, în zona Sibiului întâlnim haitele de câini ciobănești care au rolul de pază și de întors oi.

Primele mele interacțiuni cu câinii au fost din fericire în compania unor oameni care au mai avut de-a face cu astfel de situații. Este cel mai bine să ai ”exemplu” astfel de persoane, pentru că îți insuflă comportamentul corect și treci mult mai repede peste senzația de teamă. A nu se înțelege greșit, de fiecare dată când te întâlnești cu câinii teama va exista, este o reacție naturală și nu poți controla asta, dar poți controla comportamentul tău iar asta va influența decisiv desfășurarea evenimentelor.
E și mai dificil când ai și tu un câine cu tine.
A trata o astfel de problemă nu este de loc ușor, mie mi-au trebuit câțiva ani și nici acum nu sunt complet sigur pe mine când merg singur pe munte sau prin zone necunoscute unde dau de câini.
Țin minte că la început îmi planificam turele astfel încât să evit pe cât posibil traseele adiacente stânelor  și deseori ocoleam zone foarte frumoase sau eram nevoit să intru pe asfalt cu bicicleta sau în alergare.
Am avut un moment ”AHA” și o schimbare de atitudine într-o zi când mă plimbam la Cisnădioara cu  MTB-ul.  Am fost atacat de un câine ciobănesc , eu fiind în urcare . Am pedalat de am simțit că leșin de la efort iar câinele era la câțiva cm de piciorul meu. Ulterior a abandonat vânătoarea fără să mă muște, atunci am realizat ceva. Dacă acel Grivei ar fi vrut o bucată de gambă antrenată sigur m-ar fi ajuns, nu efortul meu l-a oprit. Pentru el a fost inițial un atac de apărare a teritoriului care s-a transformat în joacă. Cu cât eu eram mai disperat cu atât lătra el mai fioros și se apropia mai tare. Dar era un joc, nu a fost un atac real, pentru că la atac câinele nu te fugărește și nu te latră prea mult, merge la țintă, doar dacă e nesigur pe el sau se joacă latră și te fugărește. Parcă îl și văd pe Grivei cum le povestește la prieteni ”cum l-am fugărit pe fraierul ăla cu MTB-ul lui cu tot, de era să leșine pe urcare nu alta...Ha ha ham!!!” și rădeau toți câinii de mine în cor. 
Mi-am propus să  îmi schimb atitudinea, nu mă mai joc cu ei, de atunci.
Când văd sau aud câinii , dacă sunt pe MTB, evaluez situația, nu mă dau jos până nu ajung în dreptul lor.
Dacă văd că sunt foarte porniți mă dau jos și încep să vorbesc cu ei pe un ton ferm sau chiar zbier la ei, dar nu disperat. Câinii sunt incredibil de receptivi la teamă atât prin glas cât și prin comportament, cu cât te simt mai vulnerabil și speriat cu atât vor fi mai agresivi. Nu dau înapoi nici o dată ci merg în continuare calm și continui să vorbesc cu ei. Nu zâmbesc, deși unii sunt chiar simpatici cum se agită, pentru că în limbaj canin, dezvăluirea dinților este un semn de agresiune. Cei de la stână te vor înconjura de fiecare dată, este strategia lor. Folosesc bicicleta ca pe un scut și mă îndrept spre cioban. Invariabil acesta îi va chema cu un ”Cuști mă la oi!!!!” sau ceva similar. E bine să mergi să povestești cu baciul, de obicei se bucură de companie și poate mai afli ceva util.
În oraș câinii sunt mai problematici pentru că nu răspund în fața nimănui, ei au legea lor, așa că trebuie să fi ferm și poate un pic agresiv. Identifică mereu liderul sau tăntălăul grupului, mereu este unul care exagerează și pune-l pe fugă. Restul grupului se va resemna repede.
Astea sunt ”bestiile” :)
Nu privi câinele în ochi pentru că și asta este semn de agresiune. Nu alerga de ei sau pedala, pentru că este jocul lor preferat și doar o să ”râdă” de tine. Experiența Danielei Cârlan , participantă olimpică la proba de alergare, mușcată în parcul Sub Arini la începutul anului, arată că nu poți să alergi mai tare ca un câine , nici dacă ești atlet de performanță. La fel arată că oricât de multă experiență ai nu ști ce se poate întâmpla, pentru că Daniela aleargă foarte des și de foarte multă vreme.
Am avut chiar de câteva ori neplăcuta surpriză să mă trezesc înconjurat de câini fiind că alergam cu căștile în urechi. În cazul acesta erau deosebit de furioși câinii pentru că nu i-am băgat în seamă. 

Regula de bază este că trebuie să îi tratezi cu un oarecare respect, sunt o forță dar și lor le este frică de tine. Soluțiile cu spray  ultrasunete și pocnitori nu știu dacă funcționează pentru că nu le folosesc, dar personal cred că dacă un câine chiar vrea să te atace și muște, nu apuci să scoți absolut nimic. Sunt niște animale incredibil de agile și inteligente, nu le subestimați și tratații cu respect și fermitate.
Părerea mea este că cel mai probabil să muște este câinele singur, nu în haită, pentru că ori este scăpat de undeva, flămând, abuzat, agitat, speriat și atunci reacționează imprevizibil.
Acestea sunt sfaturi din experiența mea, din fericire a funcționat de fiecare dată.
Dacă vă ajută psihic luați cu voi o soluție ”anti câine”, cel mai simplu mi se pare fluierul de dresor, care scoate un sunet aproape imperceptibil pentru om dar care îi bulversează complet pe câini, dar și acesta are aplicatibilitate limitată.
Toate acestea le scriu pentru a vă încuraja să ieșiți din zona de confort și a confrunta un pic situațiile, cel mai bine, însoțiți inițial de cineva cu experiență. Ca în orice și în problema câinilor  confruntarea cu sursa de frică vă va aduce cel mai repede la un confort psihic necesar alergării sau pedalării singuri prin parcuri, păduri , dealuri și munți.
O ultimă precizare, din punctul meu de vedere, dacă vă place mișcarea vă place și natura, iar invariabil câinii fac parte din ea, poate chiar mai mult de cât noi.

Spor în toate.