El Camino - ziua 2

Ziua 2! Cu suișuri cu coborâșuri, una caldă una rece!

Țin minte una dintre primele mele ture de bicicletă, împreună cu Diana. Plecând pe poteca din poiana Muncel, înspre tomnatic, ne-am întâlnit cu un drumeț, mai în vârstă, pe care l-am întrebat cum va fi drumul până în Rășinari. Mi-a răspuns: ”Când mai lin când mai greu, ca viața!”. Mi-a plăcut răspunsul său, iar tura s-a dovedit extrem de dificilă, dar de neuitat. Toate acestea îmi vin în minte, la sfârșitul primei zile de El Camino.

Până să ajung la descrierea drumului efectiv, a-și dori să descriu prima noapte ca și "pelerin". Adăpostul descris mai sus și care ne-a primit la un preț mai mult de cât modic, ascunde și câteva, particularități. Una dintre ele ar fi, camera comună, despre care vorbeam , care de fapt este spațiul imens, al unei biserici improvizat, cu mult bun gust, din 2 nivele, cu paturi de campanie. Acesta pe lângă frumoasa arhitectură și cupolele sale imense, își păstrează și acustica specifică. Acuma imaginați-vă toate, în condițiile în care erau 200 de oameni în acest loc. Fiecare foșnet, fiecare sforăit și fiecare pas, are o rezonanță prelungă și ațâță parcă, alte foșnete, sforăituri și zgomote.
Cu toată oboseala, aceasta, a fost un impediment prea mic în fata somnului. Diana mi-a spus, că la un moment dat, un bubuit puternic, a trezit lumea. Căzuse un pelerin din pat. Eu nu am mai prins asta, ce am prins însă, a fost faptul ca pelerinii sunt, foarte harnici și matinali, extrem de matinali pentru gustul meu. La ora 05:00 dimineața, au început primele foșnete la ora 06:00, eu și Diana am renunțat la încercările noastre disperate, de a fura câteva momente de somn în plus. Oricum nu se putea, pentru că la 9 mănăstirea trebuia eliberată. Așa că noi doi, am plecat, cu mare întârziere la ora 08:00.

Pamplona, s-a dovedit și pe dimineață, la fel de fermecătoare și surprinzătoare ca și în seara precedentă, de data aceasta ne-a răsfățat, cu parcurile ei imense și cu cetatea ei complet restaurată și întreținută. La ieșire din oraș, a început drumul efectiv, care se întinde pe asfalt, dar de asemenea, pe pietriș și poteci înguste, limitate de scaieți și lanuri de grâu.

Urcarea până la Ciraqui, a fost copleșitoare iar pe o porțiune, a trebuit să alegem un drum alternativ Camino-ului, întru-cât era prea anevoios, iar noi nu am venit aici pentru ”pushbike”. Încă nu știam ce ne așteaptă. Cu toate că, traseul din prima zi este de doar 60 de km, s-au dovedit cei mai lungi 60 de km din totdeauna. Dacă a-și măsura cu subiectivitate au fost 80 și pentru Diana, cred că 100, plus că am urcat sigur câțiva munți. Cu greutatea noastră în spate distanțele se lungesc, din cauza efortului suplimentar. După o masă extrem de bună, în Point o Reina, urmând un vechi drum Roman,  am continuat sperând ca nu mai avem mult de urcat cel puțin conform ghidului nostru. Nu cred ca autorii acestuia și-ar fi dorit sa ne întâlnească , mai ales pe Diana, în ultimii 15 km ai drumului. Pe un profil care promitea coborâri line fără nici un pic de urcare, a trebuit să împingem, de trei ori bicicleta.Totul a culminat cu faptul ca ajunși într-un târziu, la destinație în Estella, orașul nu ne-a lăsat o impresie plăcută. După ce ne-am învârtit de 3 ori prin acesta, nu am găsit cazare, adelbergue-ul de acolo, nu primește bicicliști. Colac peste pupăză, în loc să îmi spună frumos, hangiul adăpostului, m-a abordat cu o atitudine naționalistă, de foarte prost gust. Nu puteam. însă, să mă las provocat de un tip, al cărui IQ părea să egalat, doar de numărul dinților rămași în gură.

Cu un gust extrem de amar și foarte epuizați, am continuat El Camino, sperând să găsim un adăpost în următoare localitate. 

În timp ce traversam Estella, un moș era gata, gata sa fie călcat de mașină, în încercarea de a-mi atrage atenția. Spre uimirea mea, tot ce vroia el, era să mă avertizeze, că dacă urmez Camino cu bicicleta, să evit de la un anumit punct drumul original și să continui oe șosea, întru-cât acesta este nepracticabil cu bicicleta pe porțiunea respectivă. (later edit: din câte am văzut, mai târziu, era vorba de multe scări din piatră, destul de înalte). La insistențele sale, deși îl avertizasem că no hablo espaniol, nu s-a lăsat până ce, cu un efort demn de o cauză mai bună, mi-a arătat exact pe hartă pe unde să o iau. M-a năucit complet, dezinvoltura și buna-voință complet spontană și dezinteresată a localnicului. Parcă a vrut sa-mi șteargă impresia proastă, lăsată de concitadinul său de mai devreme, lucru pe care l-a și reușit. El mi-a spus și că o sa găsim cazare peste doi kilometri, lucru, care s-a și întâmplat.

Mergând, urcând, mai exact, în continuare, să terminăm în conotație cu restul profilului, ziua, am ajuns la un adăpost foarte plăcut. Spre surprinderea mea, recepționerul era un anume Peter din Germania și spre și mai marea mea mirare m-am bucurat să văd un neamț acolo și să mă pot înțelege cu el. Nu numai ca aici am primit o cazare, de data aceasta cu doar 20 de oameni împreună, pentru doar 6 euro, dar servesc și mic dejun intre 06:30 și 07:00 dimineața, căci la 7:30 eliberăm. Alles klar!

Spania continuă să mă vrăjească cu peisajele ei, pline de galbenul spicelor, verdele crud al vițelor de vie, bisericile , fortificațiile și mănăstirile ei. Sper că nu sună prea pretențios, dar pe anumite porțiuni, am impresia că ne plimbăm printr-un tablou, sau printr-un cadru de film. Ce este ciudat însă, este faptul că pelerinii sunt peste tot, mai ales la începutul drumului, iar proporția este covârșitoare, în favoarea celor care merg pe jos. Prin urmare facem foarte multe depășiri și urări de ”Buen Camino”. Drumul în sine, este incredibil de bine marcat, deși trece pe poteci foarte înguste și anevoioase, sunt semne cu 50 de m înainte de fiecare intersecție cu un drum de mașină, scoicile sunt în pavajele drumurilor din fiecare sătuc, sat sau orășel, iți trebuie un talent înnăscut sa te pierzi aici. Ei bine eu și Diana îl avem! Dar nu a fost de cât un ocol de 30 de minute. Face totuși ca timpul anunțat de ghid 5,5 ore să sune ridicol în condițiile în care, nouă ne-a trebuit 9 ore, ce-i drept cu pauză de masă. Se pare că nu reușim, să urmăm planificarea nemțească, nici în concediu. La modul serios însă, îmi fac ceva griji  având în vedere, că ăsta a fost un drum de categoria medie, iar poimâine, ne așteaptă primul, de categorie grea. Dar până atunci mai e mâine, care se anunță lejer, da cine îi mai crede pe ghizii ăștia neserioși. Deocamdată asta avem și cu asta defilăm, până mâine la ora 06:00, o noapte cu cat mai puține sforăituri, deși s-a cam dat drumu la urși și lei prin cameră deja. Gute Nacht!

ziua 3